27.02.2017

RĂZVAN ȘI VIDRA (1)


de BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU.

razvan-si-vidra-de-bogdan-petriceicu-hasdeu
Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..."


DEDICAȚIUNE
Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu
Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană
Danțau în jurul meu:
În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană,
Și-n piept suspinul greu!
Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere
Cînd faclele s-au stins,
Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere,
Secai amarul plâns!
Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale:
Oftam făr'să voiesc,
Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale
De noapte ne-amintesc.
În zilele acelea de sumbră poezie,
Cu-o mână-n mâna ta,
Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie
Ca floarea „nu-m-uita”!
În stalactit se-ncheagă o undă, picurată,
P-o stâncă ne-ncetat;
Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată
Suspin cristalizat!
Mânia mizantropă a omului în goană,
Sarcasmul infernal
Le vezi în astă carte, înfipte-ntr-o icoană
Cu vârful de pumnal!
Și cui să-nchin eu oare, când timpul se răzbună,
Ecoul amorțit
Din nemilosul viscol pe care împreună
Abia l-am resimțit?
O, tu, ce chiar suspinul îl împărțeai cu mine,
Făcându-l mai ușor:
Tăiai oftarea-ntreagă în două mici suspine,
Unite prin amor!...
B.P.H.

CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN 

„În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără județ, fără vină și fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori Legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă...“
Ureche, sub anul 1564
FEȚELE :
RĂZVAN, țigan dezrobit
SBIEREA, boier bătrân
TĂNASE, cerșitor
BAȘOTĂ, mare vătav
DASCĂLUL
TÂRGOVEAȚA I
TÂRGOVEAȚA II
TÂRGOVEAȚA III
TÂRGOVEAȚA IV
TÂRGOVEȚUL I
TÂRGOVEȚUL II
TÂRGOVEȚUL III
FATA I
FATA II
SLUJITORI de la vătăvie
O piață în Iași, în fund o biserică, mai încoace o piatră, în lături case.
TĂNASE
(șezând pe piatră)
Miluiește-mă, jupâne! Dumnezeu va da-nzecit
Sufletelor ce se-ndură de-un sărman nenorocit!
SBIEREA
(oprindu-se în drum)
Cum? ce spui? La sută mia? O camătă minunată!
De-ar fi astfel, toată starea-mi eu ți-aș da-o chiar îndată...
Să știi însă că dând una, n-o mai vezi, n-o mai găsești...
TĂNASE
(sculându-se)
Miluiește-mă, jupâne, cu ce singur socotești!
Ș-un bănuț o să-mi ajungă... Iată, de trei zile-n gură
N-am luat un pic de pâine, n-am avut o fărmitură...
SBIEREA
De trei zile? Ce minciună!.. Ș-apoi cine-i vinovat?
Pentru mine e totuna de-ai mâncat sau n-ai mâncat...
Un bănuț! Cum nu! E lesne!.. Bănișorii nu s-aruncă.
Decât cerșitor, mai bine ia toporul și la muncă.
(Răzvan se arată în fund și se oprește din dosul lui Sbierea)
TĂNASE
Vai, jupâne! vai, jupâne!.. Nu cerșește un român,
Nu cerșește cât mai are un pai de nădejde-n sân!
Nici eu nu cerșeam, jupâne, pe când aveam vitișoare,
Ș-un pământ cât trage plugul, ș-o prispuliță la soare;
Dar vecinii, din rea pizmă, la judecată m-au tras,
Ș-acum iată-mă-s, jupâne, gol pe poduri am rămas!..
Copilașii plâng de foame...
SBIEREA
Copilașii!... Vrea să zică
Tu ești un nebun de frunte! După ce n-ai chiar nimică,
Te mai apuci de prăsilă. Auzi! Îi trebui copii!
Un neam de netoți... Dă-mi pace! Ducă-se pe la pustii!
TĂNASE
(așezându-se)
Of, of, of!... Și tu, jupâne, o să dai de vro ispită!
(Sbierea face trei cruci mari dinaintea bisericii și se depărtează, fără a băga de seamă că i-a căzut o pungă din chimir.)
RĂZVAN
Așa cruci evlavioase, așa față răstignită,
Așa-nchinăciuni plecate, până la brâu și mai jos,
Nu făcea nici sfântul Petre, nici însuși domnul Hristos!...
Bre! Jupânul ăsta crede că drept la rai o să meargă,
Pe când dracii după dânsul cu limba scoasă aleargă!...
(Face câțiva pași și ridică de jos punga.)
Aoleu! O punguliță!... Ba-i un săculeț cam greu!...
Îl va fi pierdut boierul cel cu zor de Dumnezeu...
Măi, oprește-te, jupâne!... Stai, jupâne, de m-ascultă!...
SBIEREA
(din afară)
La naiba! Ți-am spus o dată că nu-mi place vorba multă!
Un singur pas nu poți face făr'să dai de vrun calic!...
Fugi! N-am bani! N-am o groșiță! N-am nimic, nimic, nimic!
RĂZVAN
Nimic n-are, sărăcuțul! Așa zice!... Prin urmare,
Omul neputând să piarză tocmai lucrul ce nu-l are,
Punga nu-i a lui. Atuncea... fie dar a cui o vrea,
De vreme ce toată lumea mi se leapădă de ea...
(Numără: „unu..., cinci..., opt...“)
Douăzeci, și toți cu găuri! Parc-ar fi să-mi povestească
Cum se dezmierdau, sărmanii, în salba sărbătorească,
Pe-un grumaz de țărăncuță, grăsuliu și răsfățat,
Pân'ce gheara ciocoimii din carne i-a înhățat!...
De-ar avea banii o limbă, lucrurile ce ne-ar spune
Pe mulți albi i-ar face negri, ca cel mai negru tăciune...
Nu! Eu nu vreau astă pungă!... Și chiar foame de mi-ar fi,
Pâinea astfel cumpărată mă tem că m-ar otrăvi!...
Moșule!
TĂNASE
Ce vrei?
RĂZVAN
Jupânul nu ți-a dat lescaie frântă?
Uite! Eu îți dau o pungă... Scoală, moșule, și cântă!
TĂNASE
De la un țigan pomană?
RĂZVAN
Dec! Și totuși, pe boier,
De-ți da o scârbă de-aramă, tu l-ai fi urcat în cer?
TĂNASE
E român, oricum.
RĂZVAN
Jupânul e român? Vai, ce ocară!
Te-nșeli, moșule! El este piatră, lemn, strigoi sau fiară,
Dar numai român nu-l cheamă, că mult mai român sunt eu!...
Nu căta că-ți pare searbăd și pârlit obrazul meu,
Că nici noaptea nu-i bălană, dar pământul odihnește;
Că și pâinea de secară este neagră, dar hrănește
Ș-apoi, moșule, eu unul nu-s țigan de rând, mă jur.
Nu, nu, crede-mă, în pieptu-mi bate suflet de vultur.
Măiculița fu româncă...
TĂNASE
Moldoveancă?
RĂZVAN
Se-nțelege.
TĂNASE
Moldoveancă? Ce-auz, Doamne!... Dar asta-i o fărdelege! Unde s-a aflat
Că s-a-mpreunat
Corbi cu turturele,
Șerpi cu floricele,
Urși cu căprioare
Și norii cu soare?...
Porumbiță să-ndure un bărbat cioroi...
RĂZVAN
Taci, măi!
Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!...
N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie!
Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie.
Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!...
Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci!
TĂNASE
De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată:
Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată.
De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta,
Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta!
RĂZVAN
Eu șerb? Dar bată-te focul, mitropolitul Năstase
Nu știi oare că la moarte-i pe toți robii săi iertase?...
Singurul vlădică-n lume, sau cel puțin la români,
Care nu voia ca frații să fie slugi și stăpâni,
Fiind tot un os ș-o carne... Așa scris-a în diată,
Poruncind să plece slobozi toți țiganii săi deodată;
Toți, moșule, pân'la unul: bărbați, copii și muieri...
S-a spart lanțul! De-atunci, iată, două ierni și două veri
Eu zbor în stânga și-n dreapta, ca voioasa ciocârlie
Pe care n-o mai poprește ferecata colivie.
TĂNASE
Ești țigan pe jumătate, nu ești rob...
RĂZVAN
Asta-i nimic,
Mai este ceva. Văzut-ai?...
TĂNASE
Ce?
RĂZVAN
Un țigan grămătic?
TĂNASE
Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede,
Și chiar de-aș vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aș crede.
RĂZVAN
Țiganii sunt tot ce-ți place: șelari, fierari, potcovari...
TĂNASE
Călăi...
RĂZVAN
Adică, nu-i vorbă, nici călăii nu sunt rari!
Dar grămătici, ba... Ei bine! Numai singur eu sub soare,
Dintre mii de țigănime, știut-am să-nvăț scrisoare,
Sârbească și românească, încât ajunsei de mic
În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic...
Grămătic, moșule dragă!... Acuma ia dară banii,
Și te rog a nu mă pune într-un hal cu toți țiganii...
TĂNASE
Dar acești bani, măi băiete, vor fi un lucru... furat.
RĂZVAN
Așa-i! Tocmai! Ai dreptate! Ai vorbit adevărat!
Toți banii din țara noastră poartă, moșule, pe sine
Semnul furilor ce-i pradă, pintre lacrimi și suspine,
De la noi, de la opincă, de la omul cel sărman,
Ș-apoi nu vor să ne-arunce în obraz un gologan!
Zburători ce sug în umbră! Javre, moșule, d-acelea
La cari omenească-ți pare numai fața, numai pielea,
Iar sufletul pe dobândă fu luat de la Satan,
Cu tocmeală să se-ntoarcă mai murdar și mai viclean!...
TĂNASE
Bine, bine spui, băiete!...
RĂZVAN
Lucru furat! ai dreptate!
Însă n-oi fi eu acela care va prăda pe-un frate!
Mama, buna măiculiță, din mormânt ar tresări
De-ar ști că-n pieptu-mi se mișcă păcatul de-a tâlhări!...
Dar la naiba frunza verde! Ce să mai tocăm degeaba?
Iată banii, mulțumește, du-te, caută-ți de treabă!
Află, moșule, atâta: fie banii chiar furați,
Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!...
TĂNASE
(luând punga și sculându-se)
Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare
Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare!
De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat!
Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat
De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui...
Multe dragostea mai face pe fața pământului!
E curat un fel de boală, ce de noi când se lipește,
Pe român mi-l țigănește, pe țigan mi-l românește,
Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos:
Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!...
Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă?
RĂZVAN
Pe mine Răzvan... Smaranda chema pe drăguța mamă;
Muri an.. ba nu!... trăiește! trăiește-n cugetul meu,
Și va trăi totdauna, până voi trăi și eu!...
TĂNASE
Dumnezeu să mi te-ajute, precum tu m-ajuți pe mine;
Zilele tale să curgă tot zile lungi și senine;
Iar nevoia să doboare pe-oricine-ți va fi dușman!...
Rămâi sănătos, băiete!... Ce păcat că ești țigan!...
(Pleacă murmurând: „Răzvan, Răzvan, Răzvan“... apoi se întoarce)
Știi ce? Mi-am luat de seamă... Nu-mi trebuie punga-ntreagă,
Mi-ajunge ș-un singur galbăn... zău așa, Răzvane dragă!
Mai sunt mulți săraci, băiete, și eu n-aș vrea de prisos,
Pe când se zbuciumă frații, simțind cuțitul la os!
(scoțând punga)
Na!...
RĂZVAN
Dar, moșule...
TĂNASE
Ascultă, nu mai face vorbă lungă!
Mai împarte tu ș-altora pâine din această pungă.
(Ia un galbăn și dă sacul lui Răzvan.)
Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban...
Acuma mă duc, băiete... Mare păcat că-i țigan!...
(Iese.)
RĂZVAN
Bietul om!.. Ce fudulie! Ce vorbe late! Ce toană!
Cineva, privind, l-ar crede că-i un împărat în goană!
Ce dispreț! D-abia ne vede... Taica lui n-a fost țigan!...
(Se uită în jur cu pază, apoi scoate din sân o hârtie.)
Lumea-și bate joc de mine! Râde lumea de Răzvan!...
O să râz și eu de lume!... Da, vom râde fiecare:
Ea de mine cu trufie, eu de dânsa cu turbare!...
(Lipește hârtia pe un stâlp și iese, pe când ușa bisericii se deschide, venind mai mulți, dintre cari dascălul se oprește lângă hârtie, iar ceilalți se grămădesc.)

* * * 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !