de VASILE ALECSANDRI
Urmare la Despot Vodă (14)- ACTUL IV
- Sala tronului în palatul de la Suceava. În dreapta, pe planul I, o fereastră. Pe planul II, tronul cu cortine de catifea stacoșie și cu torsade de aur. În fund, arcade ce se deschid pe o altă sală mare. În stânga, ușa apartamentului domnesc. Pe pilastrele arcadelor, panoplii, dintre care una compusă de armele lui Ștefan cel Mare.
SCENA I
- Ai fi crezut, fârtate, acum trei ani ș-o lună,
- Că Despot, ca un fulger plecat dintr-o furtună,
- Pe Lăpușneanu-n frunte de-a dreptul va lovi
- Și oastea lui domnească în clipă-o va strivi?
- Hei! dacă vânzătorul Moțoc nu-ntorcea cuiul
- În broasca țării, Despot și Zay și-Anton Secuiul
- Nu-ntrau așa de lesne în țară... dar Moțoc...
- Trădarea cică-i fiară cu zece limbi de foc.
- Ce vrei?... așa e lumea! și, iată, ca prin vrajă,
- El domn, și noi, plăieșii, la ușa lui de strajă.
- Hei! bine zicea tata: La noi să nu te miri
- Aici când îi vedea plopii dând flori de trandafiri.
- Câte-am văzut cu ochii de când suntem pe lume!
- Războaie, năvălire, lăcuste, focuri, ciume,
- Și dintre toate răul cel mai îngrozitor -
- Lupta-ntre frați, pieirea sărmanului popor!
- Adânc ți-e rostul!... parcă te-aud citind pe carte.
- Dar Vodă Lăpușneanu știi unde-i?
- Hăt... departe,
- În Țarigrad, cu Doamna și copilașii săi.
- Ce-o fi făcând el oare?
- El!... paște bobocei.
- Ba, mai degrabă-aș crede că Vodă alungatul
- Pe Despot, mări,-l paște întocmai ca păcatul.
- Se poate, căci în țară, sub domnul ist grecesc
- Străinii calu-și joacă și zilnic se-nmulțesc,
- Încât noi, pământenii, purtându-i în spinare,
- Nu mai avem în țară nici loc de îngropare.
- Pământul gras priește spinoaselor urzici.
- Moldova-i năvălită de greci și eretici,
- Și biruri peste biruri, vânaturi pentru masă,
- Ș-un galben pe tot anul de fiecare casă,
- Încât biata sudoare a muncii s-a schimbat
- Într-un pârâu de aur ce curge la palat.
- Pe noi ne duce foamea la margine de groapă
- Și din avutul nostru lăcustele se-ndoapă.
- Rău e când râde culmea de mușuroi, de jos,
- Dar vai de cap când talpa-i mâncată pân’ la os!...
- Aceste gânduri negre în mine turba-mplântă
- Și, zău, simt câteodată că dracul mă descântă,
- Mânia fierbe-n mine și, de n-aș fi plăiaș,
- De n-aș fi român, frate, m-aș face ucigaș!
- Hei! asta, Limbă-Dulce, n-ar fi încă nimică.
- Românul rabdă multe, căci el e tare-n chică.
- El are mâna largă, deși este sărac,
- Lipsit de lumânare, lipsit și de colac;
- Dar Despot cu păcatul a dat mâna frățească,
- El râde cu păgânii de legea creștinească,
- Icoane și potire el le topește-n bani
- Și vrea pe toți românii să-i facă luterani.
- Crezi tu una ca asta?
- O fi vroind păgânul,
- Îl cred, o fi vroind-o... nu vrea însă românul!
- În lege ca în piele-i născut, el bucuros
- Dă pielea, dar rămâne în lege-i credincios!
- Dar ce s-aude?
- Vine măria-sa călare.
- De unde oare vine acum?
- De la primblare,
- Ca totdeauna... Iaca, a și sosit... La loc! (Se pun în sentinele în fund.)
- Bețivii strigă “Ura” cu glas din poloboc.
SCENA II
- A! dulce este viața și bună e puterea
- Când Domnul răspândește în țară mângăierea
- Și mii de mii de glasuri într-un acord frățesc
- Cu-a clopotelor zvonuri în cale-i se unesc!
- Cât vulturul ești falnic, și cât albina harnic,
- Cât toamna cea mănoasă îmbelșugat și darnic!
- Cum dar să nu te-aclame poporul fericit?
- Sunt vesel, mă simt mare, puternic și iubit,
- Și de-ntâlnesc mâhnirea, eu râd, iar ea dispare
- Ca negurile dese când soarele răsare.
- Îmi pare, scumpi prieteni, că cerul mai senin
- Creat-a pentru mine cel mai frumos destin
- Și cel mai demn de-un suflet cu-avânt de înălțare:
- Mărirea-ncoronată de-a lumii adorare!
- Căci m-am nălțat prin mine și brațu-mi hotărât,
- Lovind orice obstacol, minuni a săvârșit.
- Pe-o bună hotărâre când brațul se măsoară,
- El mic, printr-însa crește, și munții mari doboară.
- Așa-i!... pe Lăpușneanu învins, rătăcitor,
- Silitu-l-ai cu spaimă să fugă la Bosfor
- Ș-acolo să tânjească în lâncedă sclavie
- De-a tronului Moldovei duioasă nostalgie.
- Hmm!... Lăpușneanu însă nu-i om, măria-ta,
- Din moartea-i aparentă a nu se deștepta.
- O știu; cunosc prea bine a sale intrigi, însă
- Politica turcească în punga mea e strânsă.
- Ea suferă de-o boală... de aur; eu, bun vraci,
- Vro zece mii de galbeni i-am dat peste haraci,
- Ș-așa de bine, Sommer, i-am lecuit durerea,
- Cât Soliman Sultanul mi-a confirmat puterea,
- Lăsând pe Lăpușneanu străin de diadem
- Și mie trimițându-mi o pală ș-un alem.
- Azi trebuie să vie Ahmed Bairactarul
- Cu pompă-orientală ca să-mi aducă darul...
- Boierii însă nu știu de birul ce-am mărit.
- Oricare act în taină e mult mai nimerit.
- Dar ce-or zice boierii?... dar ce-a zice poporul?
- Boierii toți vor zice cum zice domnitorul.
- Poporul e din fire-i blajân și înțelept.
- El dă tot pentru Vodă când Vodă este drept.
- Și Vodă-i drept!... o știe în lume orișicine...
- Ostașii mei cer plata ce lor li se cuvine.
- Iar plată, iar?
- Gândește că ei cu pieptul lor
- Fac zid între Moldova și între domnitor.
- Când oi scăpa de dânșii?
- Când s-a îndura cerul.
- Mergi de te înțelege cu Harnov vistierul.
SCENA III
DESPOT, SOMMER
- Omidă nesățioasă!... Sommer, l-ai auzit
- Cum căina poporul de dânșii calicit?
- Dar cine poate zice că-i jertfa nepăsării?
- Că nu doresc a-l pune pe calea-naintării,
- Când am fondat cu tine și Peucer Gaspar
- A noastră-Academie din târg de la Cotnar?
- Când eu la despărțenii pun stavili numeroase,
- Când, afirmând a țării vechi datini glorioase,
- Am și bătut monedă cu efigia mea?
- Privește și citește ecserga de pe ea.
- “Heraclidis. Despote Patris Patrice Vindex et Defensor
- Libertatis Patrice.”
- Ecserga e pompoasă, dar nu este deplină,
- Căci a uitat Ardealul și țara cea vecină,
- Valahia lui Mircea.
- Dar eu nu le-am uitat!
- Eu vreau cu trei coroane să fiu încoronat,
- Cu-a mea, cu a lui Mircea ș-a lui Sigmund Polonul.
- O! gândul meu în zboru-i străbate orizonul.
- Peste Carpați pe Sigmund îl sap, și în curând
- Moldova cu Ardealul vor fi tot într-un gând.
- Rozel s-a dus din parte-mi în țara bulgărească
- Și-n Grecia, răscoala creștină s-o urzească.
- Ah! Sommer, vreau a pune, trecând peste Balcani,
- Piciorul meu în cuibul cumpliților sultani.
- Sublim avânt!
- Norocul îmi va-ntări avântul
- Când spada mea vitează își va rosti cuvântul.
- Pe-a gloriei nălțime pas, zbori, măria-ta.
- Și eu, poetul Sommer, triumful ți-oi cânta.
- Dar clopotele sună... Să fie-o sărbătoare?
- Ba nu... o simplă rugă de ploaie cerșetoare.
- E secetă în țară și, după-un vechi eres,
- Toți preoții cu prapuri și cu icoane ies
- La câmp ca să înalțe la cer o sfântă rugă,
- Privește al prostimii cortegi nenumărat,
- Condus de-o psalmodie cu tonul trăgănat,
- Cum merge cu spăsire și cum îngenunchează
- Crezând că mândrul soare se și înnourează...
- Ha, ha, popor nemernic și superstițios!...
- Dar ce văd?... un călugăr fanatic și bărbos?
- Să juri că-i Ciubăr-Vodă. (Strigă afară:) Părinte, mucenice;
- Ce veste-n ceea lume?... Vin’ de mi-o spune-aice.
- A! Sommer, te repede din cale-i să-l oprești
- Și să-l trimiți la mine; apoi să te gătești
- Ca rector a te-ntoarce l-a noastră-Academie
- De la Cotnar, acolo poemul meu vei scrie.
- Cu-a mea prerogativă ce Carol-Quint mi-a dat
- Azi te numesc al Curtei poet laureat.
- Pentru-a cânta pe Despot ar trebui un Omer.
- Nu-s încă Agamemnon, mă mulțumesc cu Sommer.
- Ciubăr-Vodă călugăr!... Cum? din senin, din vânt,
- Spânzurătoarea face dintr-un nebun un sfânt?...
- Ce-ar râde-acum Carmina, ea care este-n stare
- A-nebuni chiar sfinții cu-o simplă sărutare!
- Carmina!... către dânsa mă simt eu strâns legat.
- Promisu-i-am chiar tronul... iubirea i-am jurat,
- Și ea, în părăsire văzându-se uitată,
- Aice de trei zile sosit-a desperată.
- Ea stă-n palat ascunsă... Ce-o să devin cu ea,
- Căci a se reîntoarce l-al ei castel nu vrea,
- Și Laski-i în Suceava!... pericolul sporește...
- Dar știe de pericol femeia când iubește?
- Amoru-i pune-n suflet puteri dumnezeiești...
* * *
Urmează Despot Vodă (16)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !