02.10.2017

ROMEO ȘI JULIETA (1)

de WILLIAM SHAKESPEARE

PERSONAJELE DRAMEI 
ESCALUS- principele Veronei 
PARIS-un tânar conte, ruda Principelui 
MONTECCHIO, CAPOLETTO-capeteniile celor doua neamuri nobile învrajbite în cetatea Veronei 
UN BATRÂN-unchiul lui Capoletto 
ROMEO-fiul lui Montecchio 
MERCUTIO-ruda Principelui, prieten cu Romeo 
BENVOLIO-nepotul lui Montecchio, var cu Romeo 
TYBALT-Nepotul Madonnei Capoletto 
FRATELE LAURENCE,FRATELE IOAN-Calugari fransciscani 
BALTHASAR-slujitorul lui Romeo 
SAMPSON,GREGORY-slujitori ai Casei Capoletto 
PETER-slujitor al Doicii Julietei 
ABRAHAM-slujitor al Casei Montecchio 
UN SPITER din Mantova 
TREI LAUTARI 
CORUL 
PAJUL contelui Paris 
Un alt PAJ 
UN SLUJBAS al cetatii Verona 
MADONNA MONTECCHIO-sotia batrânului Montechio 
MADONNA CAPOLETTO-sotia batrânului Capoletto 
JULIETA-fiica batrânului Capoletto 
DOICA JULIETEI 

Acțiunea are loc la Verona, în afară de o scenă din actul al V-lea, care are loc la Mantova.

ACTUL I

PROLOGUL
(Intră Corul)

CORUL

                                                                    Aicea, în Verona-ncântătoare,
                                                                    A două neamuri mândre veche ură
                                                                    A izbucnit din nou, prin certuri care
                                                                    Să curgă sânge mult de frați făcură.


                                                                    Din cele două case-ndușmănite
                                                                    Ies doi îndrăgostiți loviți de soarte,
                                                                    Și vrajba cu nenorociri cumplite
                                                                    Sfârșește prin a tinerilor moarte.

                                                                    Iubirea lor cu soartă-ngrozitoare
                                                                    Și ura ce nu poate fi-mpăcată
                                                                    Decât cu moartea scumpelor odoare,
                                                                    Pe scenă-n două ceasuri vi se-arată.
                                                                    De-aveți răbdare s-ascultați acestea,
                                                                    Ne-om strădui să-nfățișăm povestea.

SCENA I

O PIAȚĂ PUBLICĂ – SAMSON ȘI GREGORIO

SAMSON

                                                          Pe legea mea, Gregorio, să nu le mai permitem să ne ia de sus.

GREGORIO

                                                          Nu, firește, căci am rămânea jos.

SAMSON

                                                          Vreau să spun că dacă ne-or mai lua la vale, să ne ținem la înălțime.

GREGORIO

                                                          Da, numai băga de seamă, să nu ajungi la înălțimea furcilor.

SAMSON

                                                          Eu, când mă scoate cineva din țâțâni, nu știu multe.

GREGORIO

                                                          Și eu nu știu multe care să te scoată din țâțâni.

SAMSON

                                                          O javră din casa Montague mă scoate din țâțâni.

GREGORIO

                                                          A scoate din țâțâni se cheamă a urni din loc; dar viteazul stă locului. De aceea, pesemne, când tu ești scos din țâțâni, nimeni nu se mai
poate ține de tine.

SAMSON

                                                          O javră din casa Montague are să mă țină locului! Am să dau de zid pe toți bărbații și pe toate femeile din casa Montague.

GREGORIO

                                                          Atunci ești un om slab, că numai cei slabi se dau pe lângă ziduri.

SAMSON

                                                          Ai dreptate și de aceea femeile, care sunt vase de lut ce se sparg lesne, totdeauna-s date la zid. De aceea am să arunc peste zid pe bărbați și am să îndes în ziduri pe femei.

GREGORIO

                                                          Cearta e între domnii noștri și între noi, slugile.

SAMSON

                                                          Ce-mi pasă! Am să fiu neom, și după ce-oi da gata pe barbați, mă leg de fete. Are să fie vai și amar de pielea lor.

GREGORIO

                                                          De pielea fetelor?

SAMSON

                                                          De pielea fetelor ori de fetia lor. Tot una-i!

GREGORIO

                                                          Nu-i tot una pentru cine-o s-o pață.

SAMSON

                                                          O, au s-o pață cu mine, n-ai tu grijă. Știi că sunt un om și jumătate!

GREGORIO

                                                          Tot e bine că nu ești o jumătate de om! Scoate spanga, uite că vin doi de-ai lui Montague.
(Intră Abraham și Baltazar)

SAMSON

                                                          Gata! Începe tu sfada, eu te apăr din dos.

GREGORIO

                                                          Din dos? Vrei să dai dosul?

SAMSON

                                                          Nu te teme de mine.

GREGORIO

                                                          Nu, zău, să mă tem eu de tine?

SAMSON

                                                          Lasă atunci să fie legea cu noi, lasă-i pe ei să înceapă.

GREGORIO

                                                          Am să strâmb din nas, când or trece. Zică ce-or pofti.

SAMSON

                                                          Ce-or îndrăzni, vrei să zici. Eu am să le dau cu tifla: dacă s-o prinde, ei se fac de râs.

ABRAHAM

                                                          Nouă ne dai cu tifla, signore?

SAMSON (la o parte, către Gregorio)

                                                          E de partea noastră dreptatea, dacă zic da?

Gregorio (la o parte, către Samson)

                                                          Nu.

SAMSON

                                                          Nu, signore. Nu vă dau cu tifla, signore. Dar dau și eu așa, cu tifla, signore.

GREGORIO

                                                          Cauți ceartă, signore?

ABRAHAM

                                                          Ceartă, signore? Nu, signore!

SAMSON

                                                          Altcum, de cauți ceartă, sunt la dispoziția dumitale.
                                                          Slujesc un stăpân tot așa de bun ca și al dumitale.

ABRAHAM

                                                          Nu mai bun.

SAMSON

                                                          Bine, signore.
(Intră Benvolio)

GREGORIO

                                                          Zi: mai bun; uite că vine un văr al stăpânului nostru.

SAMSON

                                                          Ba da, mai bun, signore.

ABRAHAM

                                                          Minți.

SAMSON

                                                          Trageți spada dacă vă dă mâna!
                                                          Hai, Gregorio, nu-ți uita lovitura cea faimoasă!
(Se bat)

BENVOLIO

                                                          Nebunilor, vârâți spadele în teacă.Nu știți ce faceți!
(Intră Tybalt)

TYBALT

                                                          Ce te iei la harță cu slugile? Aici Benvolio!
                                                          Privește-ți moartea-n față!

BENVOLIO

                                                          Eu fac pace
                                                          Întoarce-ți spada-n teacă, sau mai bine
                                                          Ajută-mi să-i despart.

TYBALT

                                                          Nu ți-e rușine
                                                          Cu spada-n mână să vorbești de pace?
                                                          Urăsc cuvântul cum urăsc gheena,
                                                          Ca și pe toți Montaghii și pe tine!
                                                          Mișelule! Azi între noi se-alege! (Se luptă)

UN CETĂȚEAN

                                                          Săriți! Săriți! Goniți-i cu ciomege!
                                                          Jos Capulet! Jos Montague!
                                                            (Intră Capulet în halat de noapte și contesa Capulet)

CAPULET

                                                          Ce-i larma
                                                          Aceasta? Dați-mi spada mea cea lungă!

CONTESA CAPULET

                                                          Nu, cârja! Cârja! Ce să faci cu spada?
                                                                  (Intră Montague și contesa Montague)

CAPULET

                                                          Vreau spada mea! Nu vezi cum mă sfidează
                                                          Cu arma-n mână Montague bătrânul?

MONTAGUE

                                                          Rușine, Capulet! Ești un mișel!

CONTESA MONTAGUE

                                                          Nu! Nu vei face nici un pas spre el!
                                                                  (Intră ducele Escalus cu suită)

DUCELE

                                                          Supuși rebeli! Dușmani ai păcii care
                                                          Mânjiți cu sângele de vecin oțelul!
                                                          Creștini sunteți? Nu, - fiare ce vărsați
                                                          Izvorul purpur ce vă curge-n vine,
                                                          Spre-a stinge focul unei uri haine!
                                                          Jos armele! De-osânda cea mai cruntă
                                                          Se fac părtași toți cei ce legea-nfruntă,
                                                          Și luați aminte ce mâhnitul duce
                                                          Azi în auzul tuturor v-aduce:
                                                          De trei ori Montague și Capulet,
                                                          Iscarăți din senin, gâlcevi civile,
                                                          De trei ori ați silit, în aste zile,
                                                          Pe veronezii doritori de pace
                                                          Și-ncărunțiți în cinste, să-și dezbrace
                                                          Podoaba mândră ce frumos le șade
                                                          Și-n mâini să prindă vechile lor suliți
                                                          Mâncate de rugină, și pe uliți
                                                          Să lupte pentru ura ce vă roade!
                                                          De tulburați orașul înc-odată,
                                                          Plătiți cu viața pacea tulburată.
                                                          Și-acum voi toți ceilalți plecați în pace.
                                                          Bătrâne Capulet, tu mă urmează,
                                                          Tu, Montague veni-vei dup-amiază
                                                          La curtea noastră s-afli ce ne place
                                                          Să hotărâm în pricina aceasta.
                                                          Plecați, vă zic, de puneți preț pe viață!
                                                    (Pleacă toți, afară de Montague, contesa Montague și Benvolio)

MONTAGUE

                                                          Nepoate, spune: tu ai fost de față,
                                                          Cine-a-nceput? cum a venit năpasta?

BENVOLIO

                                                          Când am sosit, se-ncăierase bine
                                                          Slujitorimea noastră cu a lor.
                                                          Eu sar cu spada-n mână să-i despart,
                                                          Atunci apare-nvăpăiatul Tybalt,
                                                          El mă provoacă, învârtindu-și pala
                                                          Pe după cap, dar sfârtecă doar vântul,
                                                          Ce șuieră bătându-și joc de dânsul.
                                                          Pe când schimbăm noi lovituri și ghionturi,
                                                          S-adună gloata, crește-nvălmășeala,
                                                          Când iată vine ducele...

CONTESA MONTAGUE

                                                          Dar unde-i
                                                          Romeo?... L-ai văzut? Ce bine-mi pare
                                                          Că el n-a fost...

BENVOLIO

                                                          Contesă, azi la ceasul
                                                          Când nu mijise încă sfântul soare
                                                          La geamul aurit al aurorii,
                                                          Spre câmp mă duse în neștire pasul...
                                                          Acolo, pe alei, sub sicomorii
                                                          Ce se întind spre-apus de-oraș, văzui
                                                          Pe fiul vostru rătăcind, dar care
                                                          Văzându-mă se adânci-n umbrare.
                                                          Înțelesei atunci dorința lui
                                                          De-a fi lăsat să meargă-ntr-ale sale
                                                          Chiar eu fiindu-mi mie de prisos -
                                                          Așa că fiecare bucuros
                                                          Fugi de cel care-i fugea din cale.

MONTAGUE

                                                          Știm că sporește-n dimineți senine
                                                          Cu lacrimi roua, și cu-adânci suspine
                                                          Cu nor din suflet înmulțește norii;
                                                          Când însă de la patul aurorii
                                                          Voiosul soare trage la o parte
                                                          Perdelele de umbră trist de moarte
                                                          Și palid mi se-ntoarce acas' feciorul
                                                          Și, ocolind lumina, trage storul,
                                                          Gonește afară ziua cea frumoasă
                                                          Și-o noapte nouă-și face-ascuns în casă,
                                                          Cu-aceste gânduri soarta rea-l așteaptă,
                                                          De nu cumva un sfat bun îl îndreaptă.

BENVOLIO

                                                          Dar pricina, o, nobil unchi, n-o știi?.

MONTAGUE

                                                          N-o știu și vai, nici nu o pot ghici...

BENVOLIO

                                                          Nu l-ai luat din scurt?

MONTAGUE

                                                                        Orice mijloace
                                                          S-au dovedit zadarnice. El tace
                                                          Ne-având alt confident decât pe sine,
                                                          Și cât de sincer și discret, vezi bine.
                                                          E-așa de nepătruns, de-nchis în haina
                                                          Tăcerii-n care-și ține-ascunsă taina,
                                                          Și temător ca un boboc de floare,
                                                          Ce-i rost de-un vierme negru, main-nainte
                                                          De-a-și fi deschis petalele de soare...
                                                          L-am lecui cu-același dor fierbinte
                                                          Ce-l punem să putem afla ce-l doare,
                                                          Dar...
                                                                        (Se vede Romeo venind)

BENVOLIO

                                                                   Uite-l pe Romeo, vine-ncoace.
                                                          Lăsați-mă cu el. Și nu-i dau pace
                                                          Pân' ce nu vi-l descos de-a fir a părul!

MONTAGUE

                                                          O, drept răsplată pentru-ntârziere,
                                                          Dac-ai putea să aflii adevărul!
                                                          Contesă, vino.
                                                                (Montague și contesa Montague se duc)

BENVOLIO

                                                          Bună ziua, vere!

ROMEO

                                                          E-așa târziu?

BENVOLIO

                                                          Doar nouă a bătut.

ROMEO

                                                          Ce lungă-i ziua când ești abătut!
                                                          Cel ce-a plecat așa zorit de-aici
                                                          Nu era tata?

BENVOLIO

                                                                              El era. Ei, și?
                                                          De ce e ziua lui Romeo lungă?

ROMEO

                                                          Dacă-i lipsește tocmai ce-o alungă!

BENVOLIO

                                                          Iubești?

ROMEO

                                                                  S-a dus.

BENVOLIO

                                                                       Iubirea?

ROMEO

                                                                              Fericirea
                                                          De-a fi iubit...

BENVOLIO

                                                                              O, pentru ce amorul
                                                          E-așa tiran cât de blajin se pare?

ROMEO

                                                          O, pentru ce legat de ochi amorul,
                                                          Își află ținta unde-l duce dorul,
                                                          Deși nu vede... Unde stăm la masă?
                                                          Dar stai! Ce luptă fu aci! - Nu, lasă!
                                                          Am și aflat. Aci e multă ură,
                                                          Dar și amorul a-ntrecut măsura.
                                                          Ei bine, ură plină de amor!
                                                          Amor setos de ură! Tot născut
                                                          Dintr-o nimica toată la-nceput!
                                                          Deșertăciune grea voioasă jale!
                                                          Haos diform de forme ideale!
                                                          Avânt de plumb! Lumină fum! Foc gheață!
                                                          Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz!
                                                          Ești ce nu ești: acesta e amorul
                                                          Pe care eu-l urăsc deși-i duc dorul!
                                                          Nu-ți vine-a râde?

BENVOLIO

                                                                           Mai curând aș plânge...

ROMEO

                                                          De ce, o, suflet bun?

BENVOLIO

                                                                                De tot ce-ndură
                                                          Romeo.

ROMEO

                                                                         Vezi, iubirea-i o tortură.
                                                          Căci suferința mea ce se răsfrânge
                                                          În dragostea ce mi-o arăți, sporită
                                                          Mi-o faci prin ea și mai nesuferită...
                                                          Iubirea-i fum ce din suspine crește,
                                                          Aprinsă foc ce-n ochii dragi zbucnește,
                                                          Gustată e izvor de armonie
                                                          Ce-ngână-auzul; dar inăbușită
                                                          E val clocotitor de mare-adâncă
                                                          De lacrimi... Ah, și ce mai este încă?
                                                          Sminteală înțeleaptă! Dulce fiere!
                                                          Mă duc, iubitul meu, la revedere!

BENVOLIO

                                                          Mă părăsești așa, în drum? Așteaptă
                                                          Că viu și eu... Îmi faci o nedreptate!

ROMEO

                                                          Ah, m-am pierdut pe mine însumi! Nu-s
                                                          Aci! Eu nu-s Romeo. El e dus
                                                          Aiurea...

BENVOLIO

                                                                  Spune serios pe cine
                                                          Iubești?

ROMEO

                                                                       S-o pun prin lacrimi și suspine?

BENVOLIO

                                                          Nu; spune-o liniștit.

ROMEO

                                                                        Faci tocmai cum
                                                          Ai spune unui biet bolnav: Acum
                                                          Fă-ți testamentul liniștit. Ce greu
                                                          Îi cade vorba asta! Dragul meu,
                                                          Ascultă, serios: iubesc - o fată.

BENVOLIO

                                                          Acestea-am și ochit-o eu îndată.

ROMEO

                                                          Ochești fără de greș în adevăr;
                                                          Și fata e frumoasă!

BENVOLIO

                                                                                  Scumpe văr,
                                                          Un țel frumos s-atinge lesne-mi pare...

ROMEO

                                                          Aici n-ai nimerit-o. Ca Diana,
                                                          Ferită-n zaua fecioriei sale,
                                                          Ea e invulnerabilă, vicleana.
                                                          Cu arcu-i de copil îi dă ocoale
                                                          Zadarnic Eros: nu se lasă prinsă
                                                          De-o șaptă dulce, de-o privire-aprinsă;
                                                          Cu marmura de rece, n-o încântă
                                                          Nici aurul ce-ar ispiti și-o sfântă.
                                                          O, și-i bogată-n frumusețe, însă
                                                          E tot pe-atât sărmană: dacă moare
                                                          Cu ea și frumusețea ei e stinsă.

BENVOLIO

                                                          Vrea poate să rămână-n veci fecioară?

ROMEO

                                                          O, da, și prin această cumpătare
                                                          Se spulberă-n risipă o comoară:
                                                          Căci frumusețea, când o cruți, rămâne
                                                          Sterilă și, murind, cu ea omoară
                                                          Și frumusețea zilelor de mâine;
                                                          E prea frumoasă, prea cuminte, prea
                                                          Cuminte-n frumusețea ei, căci vrea
                                                          Prin chinul meu mărirea să și-o crească;
                                                          Ea s-a jurat în veci să nu iubească,
                                                          Făcând prin jurământul ei barbar
                                                          Din minte-un mort, ce mai trăiește doar
                                                          Nenorocirea lui azi să ți-o spuie.

BENVOLIO

                                                          Ascultă-mi povața: alt leac nu e
                                                          Decât să-ncerci s-o uiți dacă se poate...

ROMEO

                                                          Învață-mă să uit întâi de toate!

BENVOLIO

                                                          Îndreată-ți ochii spre-alte frumuseți.

ROMEO

                                                          Dar s-o ador mai mult atunci mă-nveți.
                                                          Căci masca ce sărută fruntea unei
                                                          Femei frumoase, nu ne face oare
                                                          Să bănuim tot farmecul ce-ascunde
                                                          Sub negrul ei? Și poți avea puterea
                                                          Când ai orbit să uiți ce-a fost vederea,
                                                          Comoara scumpă ce-i acum pierdută?
                                                          Arată-mi o femeie ne-ntrecută
                                                          În farmece, - și-o să mă lase rece.
                                                          Ea-mi dă prilejul să văd ce mult o-ntrece
                                                          Cu farmecu-i divin fermecătoarea!
                                                          Adio dar! Nu poți să-mi dai uitarea...

BENVOLIO

                                                          Am să ți-o dau, sau mor îndatorat.
                                                                                     (Pleacă amândoi)

* * *

Urmează Romeo și Julieta (2)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !