11.11.2017

ROMEO ȘI JULIETA (12)

de WILLIAM SHAKESPEARE

ACTUL III

SCENA a IV-a
O sală în palatul Capoletto. 
(Intră Capoletto, signora Capoletto și contele Paris.)
CAPOLETTO: 
Au fost împrejurari atât de triste, 
Ca n-am gasit niciun ragaz, signore, 
Sa-i spunem fetei ce se cuvenea. 
Nespus de mult la varul ei tinea, 
La Tybalt, cum tineam si eu, fireste. 
Dar stim ca omul e nascut sa moara… 
Acu-i târziu… ea nu se mai coboara. 
Venirea voastra este-o desfatare 
si ne-a facut o bucurie mare. 
CONTELE PARIS:
Fireste, astfel de nenorocire, 
Nu e prilej temeinic de petire. 
Signora, noapte buna. Ar fi bine 
Copilei voastre sa-i vorbiti de mine. 
SIGNORA CAPOLETTO:
Nadajduiesc sa-i pot vorbi pe fata 
Copilei mele, mâine dimineata, 
În seara-aceasta jalea o apasa. 
CAPOLETTO: 
Signore, eu as pune ramasag 
Ca-i sunteti fetei mele foarte drag. 
În toate-o stiu supusa si cuminte. 
Signora, treci la ea, mai înainte 
De-a te culca. si spune-i ca-i petita 
De conte. Și ca ziua potrivita 
De nunta ar fi miercuri… Azi ce este? 
CONTELE PARIS: 
E luni… 
CAPOLETTO: 
E luni? Ar fi fara de veste. 
Sa spunem joi. 
Atuncea, plin de har, 
O va conduce Paris la altar. 
(Către Paris) Esti pregatit? Nu vrei sa ne grabim? 
Vom face-o nunta fara fast, caci stim 
C-ar spune lumea ca putin ne pasa 
De Tybalt si de moartea-i ticaloasa. 
Orisice-ar fi, nu facem nunta mare…
Vreo sase, sapte oaspeti, prin urmare. 
E de ajuns. Deci, joi, la cununie. 
CONTELE PARIS:
Chiar joi aceasta zi as vrea sa fie! 
CAPOLETTO: 
Deci joi ramâne nunta. Noapte buna! 
(Soției sale) Sa-i spui Julietei noastre: se cununa 
Chiar joi. De nunta sa se pregateasca. 
Te du cu bine, conte! Sa-mi gateasca 
Odaia de culcare. E târziu! 
Curând se-înalta soarele zglobiu! 
(În vreme ce soții Capuletto ies pe o ușă, contele Paris iese pe alta.)

SCENA a V-a


(În revărsat de zori. Livada palatului Capuletto. Romeo și Julieta, îmbrățișați, la balcon.) JULIETA:
Cum? Vrei sa pleci? Te prinde nerabdarea? 
Nu ciocârlia, ci privighetoarea 
Cu trilul ei duios, ti-a sagetat
 Auzul ce-i fireste-îngrijorat.
 Ea cânta printre rodii-întreaga noapte. 
Iubitule, duioasele ei soapte 
Le-ai ascultat: a fost privighetoarea!
 ROMEO:
Nu! Ciocârlia si-a cântat chemarea, 
Ca sol rascolitor al diminetii, 
si nu privighetoarea. 
Toti drumetii 
Au si pornit, în liniste deplina. 
Pizmasa, vezi o raza de lumina, 
Iubita mea, mijind spre rasarit. 
Priveste norii cum i-a risipit. 
Opaitele noptii-încet se sting. 
Pe culmile din zare le înving 
Opaitele soarelui ceresc. 
Ramân si mor, sau, daca plec, traiesc. 
JULIETA:
O! Nu-i lumina zilei! Nu, iubite! 
I-un meteor, pe care ni-l trimite 
Slavitul soare. Da, un meteor, 
Prin noapte, ca de torta purtator 
Spre Mantova, sa-ti lumineze drumul. 
Poti zabovi, Romeo, în parfumul
 Înmiresmat al patului de nunta.
 ROMEO:
Înfrunt cu desfatare soarta crunta, 
si-s fericit sa fac tot ce doresti. 
Mai zabovesc sub ochii tai ceresti. 
Nu-i ochiul diminetii-în zarea sura 
Ci e a Cynthiei cautatura si trilurile ciocârliei sfinte 
Nu si-au rostit divinele cuvinte 
Departe peste capetele noastre, 
Ca sa rasune boltile albastre! 
Plecarea-i cea mai groaznica otrava 
si fericirea e doar în zabava. 
O, moarte scumpa! Fii binevenita 
si fa-o pe Julieta fericita. 
Nu trebuie sa ne gândim la moarte! 
Sa mai vorbim, caci ziua e departe. 
JULIETA:
Ba pleaca iute. Vine ziua sfânta. 
E glasul ciocârliei care cânta,
 A zilei fermecata melodie. 
Spuneai ca-în cântul ei e armonie,
 Cum poate fi, doar cântu-i ne dezbina! 
Cu broasca ea a ochilor lumina 
Se spune ca-au schimbat-o. Bat-o Sfântul! 
De ce nu si-au schimbat mai bine cântul? 
Când mâna ta din mâna mea o smulge, 
Voind venirea zilei s-o divulge. 
Te-alunga ca un corn de vânatoare… 
Vai! Du-te! S-a facut lumina mare. 
Lumina creste, este tot mai multa! 
Romeo, pleaca, pleaca! Ma asculta! 
ROMEO:
Da, lumină tot mai multa e pe-afara, 
În suflet mi-e-întuneric doar, si para! 
(Dă buzna în iatac Doica)
DOICA:
Stapâna… 
JULIETA:Doica? 
DOICA:
Urca spre iatac 
Signora-în graba mare. 
Ce sa fac? Se-înalta zorii. 
Fiti cu grija mare. (Iese
JULIETA:
Cu ziua-în haos viata sa-mi coboare! 
ROMEO:
Te las! O sarutare! Cea din urma! 
(După ce se sărută pătimaș, Romeo coboară de la balcon pe scara de frânghie în livadă și rămâne în fața balconului.) 
JULIETA:
Cu-o sarutare, viata mi se curma! 
Stapânul meu si sotul meu iubit, 
Trimite-mi vesti mereu, necontenit. 
Sunt multe zile numai într-o clipa, 
si viata mea, pe-a visului aripa, 
Fugind, ma tem ca voi ajunge, pâna 
Sa te mai vad, Romeo, o batrâna! 
ROMEO:
Ramâi cu bine! Ti-oi trimite vesti; 
si tu la fel, sa-mi spui ca ma iubesti. 
JULIETA:
Iubitule, ne vom mai revedea? 
ROMEO:
Nu ma-îndoiesc! Durerea mea si-a ta 
Se vor preface-în fragede-amintiri… 
JULIETA:
O, Doamne! Am urâte presimtiri! 
Îmi pari, precum te vad acolo, jos, 
C-ai fi cumplitei morti adus prinos! 
Esti palid? Poate ochiul meu ma-însala… 
ROMEO:
Și tu, iubito,-mi pari la fel de pala. 
Durerea soarbe sângele din vine, 
Iubita mea, gândeste-te la mine! (Iese repede.) 
JULIETA: 
(Ridică scara de frânghie și o împăturește, plângând.) 
Esti vesnic nestatornica, o soarta, 
si poate orisicând sa ne desparta 
Nepasatoarea-ti nestatornicie; 
Dar lumea-ntreaga sta de marturie 
Ca sotul mi-e nespus de credincios. 
Sa mi se-întoarca tot asa frumos 
Cuprins de-aceeasi vesnica iubire 
Din Mantova, nepretuitu-mi mire! 
MADONNA CAPOLETTO:(Dinăuntru
Copila, te-ai trezit devreme? 
JULIETA: 
Mama, 
Atât de dulce glasul tau ma cheama! 
Veghezi si-acum, la ceas asa târziu? 
Ori te-ai trezit atât de timpuriu? 
Dar ce te-aduce, mama,-acum la mine? 
(Madonna Capoletto intră pe balcon.)
MADONNA CAPOLETTO:
Ce faci, Julieto scumpa? 
JULIETA: 
Nu mi-e bine… 
MADONNA CAPOLETTO:
Tot îl bocesti pe varul tau, anume? 
Doar n-ai putea sa-l mai aduci pe lume! 
Oricât ai plânge. 
Timpul nu te-asteapta, 
Nu cred ca-i o purtare înteleapta. 
JULIETA:
Dar, scumpa mama, sufar mult, nu crezi? 
MADONNA CAPOLETTO:
Poti suferi, dar n-ai sa-l mai revezi 
Pe cel pierdut… 
JULIETA:
Nespus de mult ma doare, 
si vreau sa-l plâng mereu, fara-încetare. 
MADONNA CAPOLETTO:
Copila mea, nu-l plânge-atât pe el 
Ci faptul ca acel cumplit misel 
Ce l-a ucis pe Tybalt mai traieste… 
JULIETA:
Miselul care… a! Cum se numeste? 
MADONNA CAPOLETTO: 
Romeo!
 JULIETA:(Aparte
E o mare departare Între-un misel si el! 
(Tare) Cu îndurare
 De bunul Dumnezeu ma rog mereu, 
Sa-l ierte astfel cum îl iert si eu. 
Caci nu-i alt om pe lume sa ma faca 
Mai mult sa plâng… 
MADONNA CAPOLETTO: 
Fireste, daca 
Mai este-în viata-acel nelegiuit. 
JULIETA: 
Cu mâinile-acestea am dorit
 Eu singura sa vreau sa ma razbun. 
MADONNA CAPOLETTO:
As vrea dorinta sa ti-o încunun. 
N-ai grija, ca-l ajunge razbunarea. 
Sa-i puna o otrava în mâncarea 
Nemernicului, eu i-am poruncit 
La Mantova, unui slujbas platit. 
Pe urmele lui Tybalt sa-l trimeata, 
si-atunci, Julieto, fi-vei împacata. 
JULIETA:
Nu, împacata, mama, am sa fiu, 
De-l vad doar pe Romeo… mort sau viu. 
Caci inima-mi nu-îndura vreo zabava. 
De poti gasi un om sa-i dea otrava, 
Cu mâna mea as vrea s-o pregatesc, 
S-o verse lui Romeo… cum i-o place, 
Sa-l vad dormind un somn de veci, în pace. 
Când numele-i aud… si nu-s în stare 
Sa-îndeplinesc cumplita-mi razbunare 
Pe seama lui, acel ce mi-a ucis 
Pe Tybalt, sa-l trimit în Paradis. 
MADONNA CAPOLETTO:
Sa pregatesti otrava. 
Eu gasesc 
Un om ca gândul sa mi-l împlinesc. 
O veste buna-acum, iubita fata. 
JULIETA:
În vremi atât de triste, asteptara 
Cu drag e-o veste buna. 
Mama draga 
S-o spui… 
MADONNA CAPOLETTO:
Nu-i nimeni sa te înteleaga 
Ca tatal tau de bine… sa voiasca 
Adânca jale sa ti-o risipeasca. 
A pus la cale-asa, fara de veste, 
În cinstea ta, o gingasa poveste.
 Nici mie nu mi-ar fi trecut prin minte… 
JULIETA:
Când e serbarea? O doresc fierbinte.
MADONNA CAPOLETTO:
Chiar joia care vine. Va sosi 
Frumosul conte Paris, doar îl stii, 
Un nobil tânar, zvelt si plin de har, 
Julieto, sa te duca la altar. 
Si tu vei fi, când vom veni acasa 
De la San Pietro, vesela mireasa. 
JULIETA:
Ba, pe San Pietro, prea ma luati în graba. 
O casnicie astfel nu se-înjgheaba. 
Sunt zilele pâna atunci prea scurte; 
Sa vina mai întâi sa-mi faca curte. 
Să-i spui iubitului meu domn si tata 
Ca-s tânara, nu pot fi maritata. 
Si, daca e sa ma marit, voiesc 
Sa-l iau pe-un om pe care îl urasc, 
Mai bine pe Romeo chiar, decât 
Pe contele acela mohorât. 
Aceasta-a fost povestea pregatita? 
MADONNA CAPOLETTO:
Chiar tatal tau credea ca te marita. 
Soseste chiar acum. Și vei vedea 
Ce bucurie-i face spusa ta! 
(Intră pe balcon signorul Capoletto împreună cu Doica.)
CAPOLETTO: 
Când soarele apune, pica roua, 
De doua zile fara mila ploua, 
Caci fiul preaiubitului meu frate
 A fost ucis cu-atâta rautate. 
Îl plângi mereu, copila? Versi mereu 
Potop de lacrimi? Ma întreb si eu 
De unde-atâtea lacrimi? 
Ai ajuns Ca marea, cu-un zabranic nepatruns. 
Sarmanu-ti trup lipsit de aparare 
Se va-îneca în lacrime amare. 
Signora, vreau s-o mântuiesc de jale. 
I-ai spus Julietei tot ce-am pus la cale? 
MADONNA CAPOLETTO:
Signore, prea plecata multumeste. 
Sa se cunune însa nu voieste. 
Mai bine-ar vrea, decât sa-si dea cuvântul, 
Sa fie logodita cu mormântul. 
CAPOLETTO: 
Cum? Cum? Signora, vreau sa-mi lamuresti 
Copila draga, spune, nu primesti, 
si nu esti mândra, recunoscatoare 
Ca iei un sot cu-un rang atât de mare? 
Stradaniile noastre au ajuns 
Sa capete-un asemenea raspuns? 
JULIETA:
Nu-s mândra, dar sunt recunoscatoare 
Ca l-ati facut pe Paris sa se-însoare 
Cu mine. Dar cu Paris nu voiesc 
Pe veci de veci sa ma casatoresc. 
Din suflet însa eu va multumesc. 
CAPOLETTO: 
Cum? Cum? Ce logica, si vorbe mari 
Credeam de bucurie ca-ai sa sari. 
Și-acum, Julieto, spui o vorba mare:
„Ca n-ai vreo pofta de însuratoare!“. 
„Ca nu esti mândra!“ Scumpa mea copila! 
Nu-mi multumi, caci nu-ti fac nici o sila, 
Sa-ti pregatesti frumoasele picioare 
Sa mergi cu Paris joia viitoare. 
Altminteri nu ne mai privesti la fata! 
Sa nu mai spui o vorba sugubeata.
 Am sa te duc eu însumi la altar. 
De te împotrivesti, e în zadar. 
MADONNA CAPOLETTO:
Signore, ti-ai iesit cumva din minte? 
JULIETA:(Îngenunchind
Te rog din suflet, scumpul meu parinte, 
Copila ta o vorba vrea sa-ti spuna… 
CAPOLETTO: 
Mai bine sa te spânzuri, esti nebuna! 
La catedrala, joi, copila mea. 
De nu, pe veci tu nu ne vei vedea. 
Sa nu-mi spui nicio vorba. Nu-mi raspunde. 
Ma cam manânca mâna… 
Ce se-ascunde În capsoru-acesta? Fericit
 Am fost în ziua când ne-a daruit 
Înaltul cer un prunc asa frumos. 
Dar sunt acum nespus de mânios. 
si una-a fost prea mult. Grozav ma tem 
Ca ne-ai adus la nastere-un blestem. 
Afara, ticaloaso! 
DOICA: 
Cum se poate, 
Stapâne, sa faci astfel de pacate? 
S-o binecuvânteze Dumnezeu,
 Dar i-ai vorbit, stapâne, foarte greu! 
CAPOLETTO: 
Ce tot vorbesti, Signora-Întelepciune? 
Prudentia, signora, ce ne spune? 
Între cumetre ce-s de teapa ta 
Vorbeste… 
DOICA:
N-am vorbit cu-o gura rea! 
CAPOLETTO: 
Destul, destul! 
MADONNA CAPOLETTO:
Esti prea aprins!
 CAPOLETTO: 
Ma face 
Sa-înnebunesc, sporovaind ce-i place, 
De când ma stiu muncesc si zi, si noapte 
Sau chibzuind, sau chiar trecând la fapte, 
Ca s-o marit. si-acum, ca i-am gasit 
Un sot, un conte-atât de stralucit. 
O ruda chiar a casei princiare, 
Frumos si tânar, neam ales si mare, 
si plin de însusiri cavaleresti.
 Un sot cum altul nu poti sa-i gasesti; 
si vine-acum acest copil netot, 
Sa-mi spuna: „Nu-l vreau de barbat! Nu pot 
Sa ma marit. Prea tânara-s! Ma iarta!“ 
În loc sa spuna: „Multumesc, o, soarta!“ 
Nu vrei sa te mariti? Nu? Foarte bine! 
Mergi unde-ti place! Nu mai sta la mine! 
Sa stii ca nu glumesc! E-aproape joia. 
De vrei sa fii cuminte, sa-mi faci voia! 
De esti copila mea ascultatoare, 
Sa mergi cu Paris la însuratoare. 
De nu, poti sa te spânzuri! Sa cersesti! 
Sa mori de foame! Sa te pravalesti 
Pe uliti. Nu mai vreau sa stiu de tine. 
Poti face tot ce crezi ca e mai bine. 
Nimic nu-ti las din toata-averea mea! 
Am sa ma tin de-aceasta vorba grea! (Iese
JULIETA:
Sus, printre nouri, nu-i putina mila, 
Sa vada deznadejdea mea umila? 
O, mama, scumpa mama, sa ramân 
O luna înca fara de stapân 
si nunta amânati-o luna, pâna… 
Ce spun, o luna: doar o saptamâna. 
Altminteri patul nuntii mi se face 
Chiar în mormântu-în care Tybalt zace.
 MADONNA CAPOLETTO:
Am încheiat. Poti face ce poftesti. 
De azi cu mine n-ai sa mai vorbesti!(Iese) 
JULIETA:
O doica, doica! Ce sa fac? Raspunde! 
Fiorul mortii-în suflet îmi patrunde. 
În sufletu-mi amarnic si stingher. 
Mi-e sotul pe pamânt, credinta-în cer. 
Cum ar putea sfintitu-mi juramânt 
Sa se întoarca iarasi pe pamânt?
 S-ar cuveni ca, parasind pamântul,
 Romeo sa-ti trimita legamântul. 
Ajuta-ma-în restristea mea cumplita,
 Îngrozitoare, deznadajduita, 
Iubita doica. 
Cum se-îndura cerul 
În inima sa-mi mânuiasca fierul! 
Împovarând o gingasa fiinta 
Cu-atâtea griji, cu-atâta suferinta! 
Sa-mi spui o vorba buna! Cum? Niciuna? 
Astept o mângâiere… 
DOICA:
N-am niciuna! Romeo-i surghiunit! Nu are-o stire. 
Prinsoare pun pe-întreaga omenire 
Ca nu se va întoarce spre-a te cere.
 Doar într-ascuns. si-atunci sunt de parere 
Sa-l iei pe mândrul conte de barbat. 
E-un om de frunte, nobil si bogat. 
Romeo-i un nimic pe lânga el.
 Cu ochiul lui de mândru tinerel, 
Ca ochiul unui vultur de frumos, 
si verde, si nespus de luminos, 
E Paris rapitor. 
Afurisita Sa fiu de nu vei fi mai fericita 
Cu-al doilea, decât cu cel dintâi. 
Cu neamul tau mai bine-i sa ramâi.
 Romeo-i ca si mort, caci niciodata
 Nu poti sa-i fii sotie-adevarata. 
JULIETA:
Din inima-mi spui astfel de cuvinte? 
DOICA:
Din inima, din suflet, si din minte. 
Sa fiu, de nu cred astfel, blestemata.
JULIETA:
Amin! 
DOICA:
Nu esti de nimeni ascultata… 
JULIETA:
Voiam sa fiu de tine mângâiata, 
Caci sunt cumplit de neajutorata. 
Te du si-i cere mamii-îngaduinta 
La fratele Lorenzo în chilie si sa-i supun pacatul, cu credinta 
Ca-l va ierta: l-am suparat pe tata 
si-i cer sa-mi deie sfânta dezlegare. 
DOICA:
Prea bine faci. Ma pregatesc. Sunt gata! (Iese)
JULIETA:(Singură
Batrâna rea si neînduratoare! 
Pacat mai mare nu-i decât cuvântul 
Sa-mi calc cu miselie juramântul! Nu poate fi! 
Sau sa-l vorbesc de rau 
Pe sotul meu si sa-l primesc pe-al sau.
 Pe sotul meu iubit si scump, pe care 
Îl pretuia batrâna vrajitoare
Cu vorbe-asa frumoase! Sfetnic rau! 
Nu mai ascult pe veci de sfatul tau. 
La pustnic poate aflu ajutor.
 De nu, o, Doamne!
 Da-mi puteri sa mor! (Iese)

* * *

Urmează Romeo și Julieta (13)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !