25.11.2017

ROMEO ȘI JULIETA (16)

de WILLIAM SHAKESPEARE

ACTUL V


SCENA I

O uliță la Mantova. Se înserează.(Intră Romeo)

ROMEO:
Azi am avut un vis magulitor 
Prin somn, dar poate-o fi amagitor. 
Caci se facea ca Doamna mea, 
Iubirea, 
sedea pe-un tron, si-si arunca privirea 
Spre mine doar. 

De-atuncea am simtit 
Întreaga zi, ca visu-i împlinit, 
si ca ma-înalta-un duh ametitor 
Încet spre ceruri, fara sa cobor, 
Cu gânduri fara seaman de voioase.
 Sotia mea, cu gânduri mângâioase 
înalta spre mine. 
Însa eu 
Eram ajuns pe veci în Empireu, 
O, vis ce face mortii sa gândeasca! 
Sarutul ei, suflarea-i îngereasca 
Mi-a dat atâta vlaga! M-am sculat 
Din morti, în vis, precum un Împarat. 
Ce dulce, Doamne, poate fi iubirea, 
De vreme ce tresari la amintirea 
Iubitei si-a saruturilor ei. 
Ce fericita-i umbra dragostei! 
(Intră Balthasar, încălțat cu cizme.)
Ce vesti de la Verona, Balthasar? 
Nu mi-a trimis, cu cuviosu-i har, 
Vreun ravas? Sotia mea ce face? 
Parintii mei? Julieta are pace? 
Te-întreb din nou, caci stii ca pentru mine 
E rau daca Julietei nu-i e bine. 
BALTHASAR: 
Pe giulgiu-i alb toti îngerii coboara.
 Îi doarme trupu-în cripta-i seculara, 
si sufletu-i se-înalta-acum, usor, 
Spre-o bolta-în care nu e niciun nor. 
Sub bolta am vazut cum au culcat-o, 
si cea din urma slava toti i-au dat-o. 
si-am alergat aici sa te vestesc
 Ca s-a-înaltat din iadul pamântesc. 
Stapâne, stiu ca vestea mea te doare, 
Dar tu mi-ai dat aceasta-însarcinare! 
ROMEO: 
Asa! Atunci cumplit va blestem, stele, 
La voi e sufletul sotiei mele. 
Știi unde stau. Cerneala si hârtie.
 Diseara vom pleca la datorie. 
BALTHASAR: 
Te rog, stapâne, stai. Mai ai rabdare! 
Privesc spre tine cu îngrijorare. 
Privirile-ti sunt palide,-încruntate, 
si ochii tai lucesc cumplit. si poate 
Ca pui la cale-o fapta sângeroasa. 
ROMEO:
Ba nu, te-înseli. Vreau sa plecam acasa.
 Niciun ravas de la duhovnic? 
BALTHASAR: 
Nu! 
ROMEO:
Tocmeste caii. Vin si eu acu’. 
(Iese Balthasar.)
La noapte, Julieto, voi dormi 
Alaturea de tine. Voi gasi 
Un mijloc potrivit. Nenorocirea 
Îndata îti framânta-închipuirea,
 si mijlocul te faca sa-l gasesti. 
O deznadejde! Acum îmi amintesti 
De-un biet spiter, ce sta pe-aici, aproape 
si strânge ierburi pentru-anume ape. 
Chiar ieri îmi pare ca l-am întâlnit;
 E zdrentaros si foarte istovit 
De lipsuri si de griji. Cu fata supta 
si scofâlcita, zi de zi se lupta,
 Sa strânga buruieni. 
Le-aduce-acasa, 
În pravalia lui saracacioasa.
Testoase broaste prinse de tavan, 
Se pare ca le prinde an de an.
 si un aligator umplut cu paie 
E asezat în cealalta odaie. 
Stau piei de pesti schilozi pe rafturi, toate 
Înghesuite jalnic, cum se poate. 
Basici, cutii desarte, si o zdreanta 
Mult peticita. Oale de faianta 
În verde colorate. Multe flori, 
Seminte vechi, ca si papusi de sfori. 
Sunt multe maruntisuri. Saracie 
Cumplita în sarmana pravalie. 
Mi-am spus ca daca-ai vrea, fara zabava, 
Sa cumperi de la cineva otrava –
 În Mantova cu moartea-i pedepsita 
Vânzarea ei — e foarte potrivita 
Aceasta spiterie. Iei în voie 
Otrava, ti-o va da-o, de nevoie 
Spiteru-acela, cum am presimtit, 
Chiar înainte de a fi dorit 
Sa-mi pun un capat vietii. Mi se pare 
Ca nu-i deschisa, caci e sarbatoare. 
Sa-l strig atunci:
 (Strigă.) Hei! Mestere! 
SPITERUL:
(De la o fereastră
 Ce vrei?
 ROMEO:
Sa-mi înlesnesti sa pot patrunde 
În pravalia ta. 
(Spițerul coboară și deschide ușa.
As vrea sa-mi dai 
Otrava cea mai grea pe care-o ai
 si care într-o clipa te doboara, 
Veninul ei în sânge când coboara. 
Cum pulberea, aprinsa de scântei, 
Farâma orisice în calea ei. 
Am patruzeci de galbeni ca balsam…
 SPITERUL:
Otrava-aceasta ucigasa-o am, 
Dar Mantova cu moartea pedepseste
 Pe-acel ce pe otrava se tocmeste. 
ROMEO:
Copil de suflet al cumplitei soarte, 
Sarac lipit, cum de te temi de moarte? 
De foame biata fata ti-este supta,
 Esti un învins în crunta vietii lupta. 
Esti îmbracat în zdrente. 
Duci în spate, Spiterule, multime de pacate.
 Bogat nu te va face nicio lege.
 Deci savârseste o faradelege. 
SPITERUL:
Ma face saracia sa primesc, si nu vointa mea… 
ROMEO: 
Eu îi platesc
 Doar saraciei, nu vointei tale.
 SPITERUL:
Otrava luata astfel pe parale 
O poti turna în orice bautura 
si e destul sa sorbi o picatura, 
Chiar daca-ai fi vânjos cât douazeci, 
Ca spre lacasul mortilor sa pleci. 
ROMEO:(Numărându-i galbenii.)  
Ia-ti aurul, o astfel de otrava 
A sufletelor fara nicio slava. 
În lumea-aceasta-asa nelegiuita, 
Pe oameni îi aduce în ispita 
Sa savârseasca sute de pacate, 
Cu mult mai multe, mai nenumarate, 
Ca marfa ce mi-o vinzi din saracie:
 Otrava eu îti vând, si nu tu mie.
Ramâi cu bine si sa-ti cumperi hrana 
si-îngrasa-te, în biata ta dugheana.
 (Spițerul ia galbenii și intră în prăvălie)
Sa vii cu mine, suc mântuitor, 
Cu cât îmi pari c-ai fi omorâtor;
 La groapa Julietei. Caci doresc 
Puterea blânda sa ti-o folosesc.

SCENA II
(În chilia fratelui Lorenzo de la Verona. Nu e nimeni. Intră fratele Ioan.)
FRATELE IOAN:
Preasfinte frate franciscan, m-auzi? 
LORENZO: (Din altă cameră.)
Acesta-i glasul fratelui Giovanni. 
(Intră în chilie
Bine-ai venit din Mantova. Ce spune Romeo? 
Daca-mi scrie, da-mi ravasul. 
FRATELE IOAN:
M-am dus sa-mi iau tovaras bun de drum 
Pe-un frate tot descult, din tagma noastra. 
De cei bolnavi aicea îngrijeste. Am dat de el. 
Dar strajile cetatii 
-au banuit c-am cercetat o casa 
De-o molima cumplita bântuita. 
Ne-au zavorât, nu ne-au lasat sa trecem si n-am putut la Mantova sa plec.
LORENZO:
Și cine-a dus ravasul lui Romeo? 
FRATELE IOAN:
Îl am aici, nu l-am putut trimite. 
Nici n-am gasit alt om sa ti-l aduca, 
Atât de mult se tem de ciuma toti.
 LORENZO:(Îngrozit
Ravasu-acela nu era un fleac.
 Era ceva de mare-însemnatate. 
Zabava poate fi primejdioasa. 
Mergi, frate Ioane, cauta-mi un drug
 De fier, si greu. Mi-l adu în chilie. 
FRATELE IOAN:
Ma duc si ti-l aduc îndata, frate. (Iese.)
LORENZO: (Singur, perplex.) 
Voi coborî atunci în cripta singur. 
Trei ceasuri doar, copila se desteapta. 
Pe drept cuvânt îmi va cata gâlceava, 
Ca despre toate cele petrecute 
Romeo nu a fost vestit la vreme. 
La Mantova-i voi scrie-a doua oara
 si-o tin ascunsa în chilia mea, 
De-aici veni-va si-o va lua Romeo. 
O! Deznadajduita moarta vie! 
Cu mortii zaci, în noaptea argintie! 
(Iese.)

* * *

Urmează Romeo și Julieta (17)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !